Se separă gălbenuşurile de albuşuri.
Gălbenuşurile se amestecă cu 70 ml smântână lichidă, cacao, făină de cocos şi vanilia.
Albuşurile se bat spumă împreună cu sarea şi îndulcitorul.
Se adaugă spuma rezultată peste aluatul de la punctul doi.
Compoziţia se pune într-un strat subţire ( aproximativ 3 cm) într-o tavă cu hârtie de copt tapetată cu ulei de cocos.
Tava ajunge în cuptorul preîncălzit la 160 grade C timp de 25 minute.
Cât timp blatul este în cuptor, trecem la prepararea cremei. Cu ajutorul mixerului se bate smântâna pentru 5 minute, după care se adaugă la mixat mierea, mascarpone şi vanilia pentru încă 2 minute. Când e gata se pune la frigider.
După cele 25 de minute de stat la cuptor, blatul se lasă la răcit pe un grătar (10-15 minute). Ulterior se împarte în două şi se adaugă crema.
Pentru un gust deosebit este necesar ca prăjitura să stea peste noapte la frigider.
Această prăjitură are ingrediente alese, sănătoase şi poate fi servită în orice moment al zilei. Din punctul meu de vedere este o gustare numai bună pentru serviciu şi şcoală.