Sunt mama unei fetițe de 6 ani care a fost diagnosticată cu boala celiacă în urmă cu aproape 2 ani.

Adela a început să prezinte dureri de burtă foarte dese, stări de vomă și diaree încă de pe la 3 ani. La început am pus totul pe seama colectivității, pentru că era expusă la tot felul de viruși, enterocolite. Până la un punct, când mi s-a părut că este prea des să aibă dureri de burtă în fiecare zi. Am discutat cu medicul. Inițial mi s-a răspuns că este copil, se agită mult și poate acela este motivul. Am insistat totuși și i s-au făcut analize pentru toate intoleranțele și alergiile. Așa am descoperit boala celiacă.

La început a fost destul de greu să ne organizăm cu mâncarea și să înțelegem exact ce avem de făcut. Nu știam cum să citim corect etichetele, nu știam ce înseamnă exact contaminare și, mai ales, cum să le explicăm celorlalți problema noastră.
Am început să întrebăm, să căutăm pe internet. Am găsit grupuri cu persoane cu aceeași boală și, citind destul de mult, ne-am mai răspuns la anumite întrebări.

Ne-am dat seama că există totuși o varietate ok de produse fără gluten pe piață, trebuie doar încercate și văzut care sunt pe placul ei. Deși destul de scumpe, e bine măcar că avem opțiuni. Statul, în această situație, te ajută financiar, aplicând pentru o pensie de handicap (doar în cazul copiilor). Deși sună dur, am decis să facem dosarul și să beneficiem de acest drept.

Mai dificilă a fost adaptarea la viața socială. Multă lume nu înțelegea de ce mă agit atât de tare când vine vorba de mâncare pentru fetiță (pe principiul că o firimitură nu are cum să îi facă „atât de rău”). Pentru a nu fi exclusă de la activități cu alți copii, tot timpul am spus că o să aduc eu pentru ea mâncare, doar în ideea ca ceilalți să nu simtă că se dau peste cap pentru noi. (Dar au fost și mulți oameni drăguți care s-au oferit să găsească soluții și să ne ajute și ei, doar ca să ne simțim și noi confortabil).

Concediile iar sunt o provocare.
Cel puțin la noi în țară este o problemă a turismului și a industriei alimentare.

Prea puțini angajați știu ce presupun alergiile, intoleranțele sau boala celiacă și destul de puțini sunt dispuși să ofere soluții.

La grădiniță (privată) ducem noi mâncarea. Acolo se oferă o variantă de meniu pentru toate alergiile, dar nu se garantează lipsa contaminării.
Fetiței i-am explicat că nu va putea mânca anumite alimente pentru ca burtica să nu o mai doară. Ea a fost foarte receptivă și ascultătoare. Este foarte atentă la ce mănâncă și întreabă de fiecare dată când nu este sigură de un aliment. Am realizat că este din cauză că o durea foarte tare burtica înainte (mai mult decât lăsa să se înțeleagă), și acum îi este mult mai bine. După cum ea singură spune, are „burtica fericită”.