Sunt Alexandra și am început să mă simt rău cu câțiva ani înainte de diagnostic. Aveam episoade diareice pe timpul nopții, stări de greață, dureri abdominale, stări de anxietate și atacuri de panică pentru că nu înțelegeam ce se întâmplă cu mine. Mă simțeam pierdută și epuizată, nu știam ce să mai mănânc pentru că aveam arsuri după fiecare masă, iar noaptea nu mai reușeam să mă odihnesc. Așa că am mers, ca orice om, la medicul de familie care m-a luat drept nebună, mi-a spus să iau în continuare Imodium și mi-a prescris somnifere tari pe care evident că nu le-am luat. Am schimbat medicul de familie și noul medic m-a trimis la gastroenterologie.

Până să am trimiterea, pentru că mă simțeam în continuare rău și voiam să aflu o dată ce e în neregulă cu mine, am fost la un medic cu plată care mi-a recomandat câteva analize, mi-a prescris Normix și pastile care au ajutat să ameliorez simptomele pentru scurt timp. Mi s-a pus diagnosticul de colon iritabil. Calprotectina mi-a ieșit foarte ridicată, semn de inflamație pe intestin, dar analizele de sânge ieșeau bune de fiecare dată.

Când am ajuns la cel de-al doilea medic prin casa de asigurări, am fost întrebată ce mănânc și i-am spus că mănânc doar pâine prăjită cu ceai dimineața și din cauza acestui regim alimentar s-a ajuns la a da de bănuieli și mi s-au făcut anticorpi pentru intoleranța la gluten. Nu au ieșit valori ridicate și nici nu mi s-a prescris regim alimentar fără gluten, dar eu deja mă informasem și am început să mănânc fără gluten strict pentru o perioadă, pentru a elimina alți iritanți și pentru a observa rezultatele.

S-a confirmat boala celiacă grad Marsh 3B. Pe lângă asta, s-a mai aflat că am și hernie hiatală și reflux gastroesofagian.

După ce am primit diagnosticul de boală celiacă, am fost în stare de șoc și am zis că eu nu pot să nu mai mănânc pâine niciodată. Am negat un timp ideea asta și îmi era greu să cred că am așa ceva. Am plâns mult, nimeni nu mă credea și spuneau că e doar în mintea mea.

Am renunțat la gluten de când am aflat, dar a durat câteva săptămâni să mă simt cât de cât mai bine. Mi-am cumpărat pâine fără gluten din magazin și mi-a părut extrem de rea, am aruncat-o. Mă gândeam oare ce o să mănânc. În timp m-am obișnuit cu gustul pâinii, dar chiar și așa era scumpă și plină de aditivi la care intestinul meu distrus reacționa. În scurt timp am început să încerc să îmi fac eu pâine acasă. Era mult mai bună la gust și economiseam bani. În timp am învățat să citesc etichetele și să cunosc produsele sigure pentru consum.

Am tacâmuri separate de restul familiei, la fel și produsele pentru gătit și buretele de vase. Dar cel mai mult mi-a fost afectată viața socială. Obișnuiam să fumez și să mai beau câte un pahar de vin, mergeam în vizită la prieteni unde găteam, ori veneau ei la mine. Toate astea au dispărut odată cu diagnosticul. Dar la greu vezi cine rămâne cu adevărat lângă tine și înveți să pui preț pe liniște și să ai grijă de sănătate.

Deși chiar dacă a fost o perioadă urâtă din viața mea, a venit cu și mai multe schimbări în mai bine. Încearcă să îți păstrezi încrederea. Când devii conștient de problemele digestive de boală celiacă e ok, nu ești slab sau deficitar. E doar o intoleranță. Nu toate alimentele intolerante la histamină, salicilați sau gluten se eradichează. Obișnuiesc intestinal să fie foarte greu de diagnosticat și în continuare urmez un plan alimentar personalizat în fiecare lună, dar și tratament de la medic specialist în microbiom. Știu că voi fi mai bine.

Este nevoie de multă răbdare. Sunt mândră de mine că am bătut la uși până mi s-a deschis. Internetul mi-a fost prieten și încă îmi este. Grupurile de pe Facebook m-au ajutat la început, dar stând prea mult să citești toate problemele scrise de oameni te pot face să crezi că nu te vei face bine niciodată. Mai apoi am început să cunosc pe Instagram oameni cu aceleași probleme ca și ale mele. Nu m-am mai simțit singură și am început să citesc despre toate problemele mele digestive.

De asemenea, mi-am făcut și prieteni de prin toată țara.

Ca și sfat pentru un proaspăt diagnosticat: nu ești singur și devine mai ușor pe parcurs. Boala celiacă nu trebuie să îți conducă viața, sunt atâtea locuri de văzut și oameni de cunoscut. Boala asta m-a făcut să apreciez mai mult tot ceea ce am și sunt tare recunoscătoare pentru familia mea, ce mi-a oferit cel mai mare suport.

Descoperă și alte povești chiar aici.