Tu te-ai considerat cel puţin o dată dezastru în bucătărie? Eu DAAAA! Şi încă de câte ori. Mai ales de când am început să fac preparate fără gluten.
Înainte de trecerea la noul stil de viaţă, fără gluten, spuneam că prăjiturile nu sunt de mine, iar dacă încerc vreodată să fac ceva bun, nici gând să îmi iasă.
Ştii care este ironia? Că deserturile fără gluten îmi ies. Nu pot să spun că dau clasă bucătarilor profesionişti, dar pe placul meu sunt. Însă nu de fiecare dată am avut succes. Rar am aruncat la coş, dar de multe ori mi-a fost ruşine să împart dulciurile mele fără gluten cu prietenii sau colegii de serviciu. Ruşinea aceasta venea de la faptul că nu eram mulţumită de produsul finit.
Presupun că şi tu ai trecut de multe ori prin aceste stări. Dar ştii care-i partea cea mai frumoasă? Când în cele din urmă prăjitura îţi iese aşa cum ai vrut, iar după nu te mai opreşti din a face reţeta. Eu am păţit asta cu tartele. Pe multe dintre ele nici măcar nu le puteam scoate din tavă. Dar, a venit şi ziua reuşitei, iar aceasta s-a întâmplat când am făcut tartele sărate cu brânză.
Hai să vezi ce bucate nereuşite am mai avut. Să nu te laşi înşelat de aspect. Multe au fost precum zicala: “Înafară vopsit gardul, înăuntru leopardul” 😀
Biscuiţi roz cu unt
Aceştia erau foarte sfărămicioşi şi aveai impresia că mănânci mai degrabă unt.
Cozonac fără gluten (decembrie 2018)
Când vezi la toată lumea că face cozonaci, spui că nu există şanse să greşeşti. Este a doua oară când am încercat să fac cozonac şi tot nu mi-ai ieşit pufos. Încă mai am de lucru la asta. Am fost în schimb mulţumită că măcar la suprafaţă arată ca un cozonac.
Totuşi a treia încercare a fost cu noroc şi am scos din cuptor cozonacul mult dorit. Dacă încă nu ai ajuns la o reţetă potrivită, de AICI poţi afla una.
Falafel
Nu te entuziasma prea tare când vezi poza. Dezastrul a fost din cauza gustului şi nu a aspectului de această dată. Falafelul fără gluten a fost unul din preparatele ce nu le-am putut mânca. Cred că am exagerat cu condimentele, în special curcuma şi din acest motiv nu a fost nicicum pe gustul meu. Năutul l-am descoperit de când am început regimul fără gluten. Forma preferată de folosire a nătului este în biscuiţii vegani.
Cam atât deocamdată. Mai cercetez arhiva de poze şi să văd ce eşecuri mi-am mai imortalizat.
Tu eşti un dezastru în bucătărie? Dacă vrei să împărtăşeşti cu comunitatea celiacilor preparatele ce nu au avut succes din prima, aştept poze şi descrierea lor pe adresa de email silvia@bunatatifaragluten.ro sau pe pagina de Facebook.
Spor la încercat! Eşti pe drumul către succes!