Fursecuri vegane cu făină de năut

Fursecuri vegane cu făină de năut

Chiar dacă noul stil de viaţă fără gluten îmi mai dă bătăi de cap din când în când nu înseamnă că totul e rău. Şi de ce spun asta? În primul rând pentru că mi-am descoperit o pasiune – gătitul, iar în al doilea rând pentru că o parte din prietenii mei sunt foarte atenţi cu mine. Când spun asta mă refer la cadourile ce le primesc din partea lor. Ce codouri? Produse fără gluten. Îmi place la nebunie că ajung în mâinile mele diferite tipuri de făină, pe care poate că nu m-aş fi gândit prea devreme să le încerc. Aşa a ajuns şi făina de năut, la care mă uitam ca la maşini străine. Mă uitam aşa pentru că pe ambalaj era scris: “Farina di ceci”. Mi-am verificat vocabularul meu de cunoscător italiană, dar nimic. Habar nu aveam ce poate însemna “ceci”. Curiozitatea nu mi-a dat pace aşa că am cercetat internetul şi am făcut marea descoperire: făină de năut. Eu cu acest minunat ingredient năutul nu prea m-am intersectat până anul acesta, dar şi când l-am descoperit prieteni pe viaţă am devenit. Chiar şi aşa nu am avut curaj timp de trei luni să încerc să pregătesc ceva, asta până când am descoperit această reţetă: fursecuri cu făină de năut şi cocos. Am fost plăcut surprinsă de ea deoarece e fără gluten, iar pe lângă asta fără lactoză şi fără ou. Îndată te vei convinge iar după ce le mănânci nu vei şti cum să te apuci mai repede de încă o tură de copt.

Fursecuri vegane cu făină de năut

Author Silvia

Ingredients

  • 140 g făină de năut
  • 25 g xilit sau 40 g zahăr
  • 20 g făină de cocos
  • 20 g migdale / nuci / caju / alune
  • 10 g zahăr vanilat opţional
  • 3 g coajă lămâie Biovegan
  • 60 ml ulei
  • 60 ml apă

Instructions

  • Pune făina de năut într-o tigaie şi dă-o la foc mic timp de 15 minute. Cu ajutorul unei spatule amestecă din când în când pentru a evita arderea. Acestă procedură are rolul de a aromatiza mai tare făina dar şi pentru a fi mai uşor de omogenizat cu celelalte ingrediente.
  • Opreşte aragazul şi lasă făina la răcit. Între timp ai grijă de restul ingredientelor.
  • Într-o râşniţă adaugă migdalele, xilitul şi coaja de lămâie. Le mixezi până devin fine.
  • Când făina de năut s-a răcit, sfărâmă între palme eventualele cocoloaşe ce s-au format. Ulterior adaugă mixul de la punctul trei. Amestecă totul, eventual stânge din nou între palme compoziţia pentru a te asigura că nu ai cocoloaşe.
  • Adaugă făina de cocos peste mixul uscat.
  • Omogenizarea aluatului o faci cu ajutorul uleiului şi a apei, acestea fiind ultimele ingrediente din listă.
  • Dacă nu reuşeşti cu ajutorul unei spatule pune-ţi în funcţiune propriile tale mâini pentru a frământa aluatul până la omogenizare.
  • Aşează pe blatul de lucru o foaie de copt şi întinde aluatul cu ajutorul unui sucitor sau pahar. Rămâne doar decuparea formelor şi aşezarea acestora într-o tavă.
  • Când formaţia e completă şi nu mai este loc de niciun fursec în tavă înseamnă că o poţi pune în cuptor, deja încins la 180 grade C, timp de 10 minute. În momentul în care marginile biscuitelui este rumenit înseamnă că e copt şi vrea din nou la răcoare.

M-am gândit să vin în ajutorul tău în cazul în care nu ai găsit de unde să îţi achiziţionezi materiile prime. Am folosit lista magazinelor cu produse fără gluten pentru a face o analiză comparativă în privinţa preţurilor pentru făina de năut şi cocos. O poţi accesa cu un singur click aici. Preţurile marcate cu roşu reprezintă alegerea cea mai avantajoasă.

După ce te decizi cu privire la site-ul de unde doreşti să-ţi achiziţionezi ingredientele îţi lansez o provocare: ce fursec alegi astfel încât turnul să rămână în picioare?

Aştept cu nerăbdare decizia ta 🙂 Iar dacă vrei să îţi dai seama care este alegerea cea mai bună îţi recomand să faci o porţie de fursecuri cu năut şi să îi aranjezi în acelaşi mod.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Rating




Back To Top