La mine Moşu’ a venit mai devreme, aşa că m-am ales cu cartea de bucate Great Gluten-Free Baking de Louise Blair. Îţi recomand să o ai în bibliotecă şi nu numai, chiar să şi pui în aplicare reţetele – sunt simple. Mai important decât atât, reţetele au la bază făină de orez alb sau brun şi făină de mălai. Deci ce poate fi mai simplu de atât?
Prima reţetă ce m-a cucerit este “Orange animals biscuits” – dar după cum o să vezi biscuiţii mei nu au nici portocală şi nici nu sunt în formă de animale. Doar am pornit de la ingredientele reţetei şi mi-am pus amprenta creativităţii mele. Hai să vedem ce a ieşit.
Cuprins
Biscuiți cu afine
Ingredients
Biscuiţi
- 320 g făină Doves Self Raising
- 50 g unt
- 170 g afine
- 70 g zahăr
- 10 g zahăr vanilat
- 1 ou
Decor:
- 1 albuş ou
- 150 g zahăr pudră
- zeamă de lămâie după gust
- beţişoare decorative multicolore Biovegan*
Instructions
- Afinele se pun într-o oală pe foc şi se lasă timp de 5 minute pentru a se înmuia
- După ce stingi focul adaugă untul pentru a se topi
- În momentul răcirii fructelor poţi trece la următorul pas: adăugarea zahărului şi a oului
- Pasul 4, dar nu cel din urmă, presupune adăugarea făinii peste compoziţia lichidă.
- Pentru a fi mai uşor de modelat coca, las-o timp de 10 minute la congelator. După poţi trece la realizarea diferitelor forme după bunul plac.
- Biscuiţii se pun la cuptor timp de 10 minute la o temperatură de 180 grade C. Atenţie cuptorul trebuie să fie preîncălzit. În momentul în care scoţi biscuiţii vei vedea că sunt încă moi. Stai liniştită se vor mai întări, iar cruzi sigur nu sunt.
- Decorarea biscuiţilor cu crema ce se face astfel: albuşul se bate spumă şi peste el se adaugă zahărul pudră şi zeama de lămâie. Compoziţia pune-o într-un poş pentru a începe să îţi arăţi talentul la desen.
Notes
Atenţie la decorarea biscuiţilor. Aceştia trebuie să fie reci.
Bețișoarele decorative le poți cumpăra de aici.
Foarte apetisante! As incerca si reteta originală cu portocale. Puteti posta reteta va rog. Multumesc!
Maine dimineata voi scrie reteta in comentariu. Scuze ca am vazut asa tarziu mesajul.
Ingrediente reteta originala
200 g faina orez brun
1/2 lingurita xanthan gum
50 g zahar brun
coaja rasa de la o portocala
50 g unt
1 ou
Mod de prepare> identic cu cel din reteta
Pastrez in browser pagina asta deschisa de vreo 2 zile, vreau neaparaaat sa incerc si eu azi! 😀
Astept cu nerabdare sa aflu daca ti-au placut. Mai am afine congelate, in cazul in care nu gasestu 😀
Felicitări Silvia! Arata nemaipomenit!
Multumesc 🙂